• Țara
  • IntInt
  • DD
  • Education & Research
  • Education & Research
  • RORO
  • Education & Research

Programe pentru facultăţi, cercetare şi formare profesională

CATIA V5 este instrumentul de dezvoltare cel mai complex şi mai uzual. Mii de companii din întreaga lume au implementat cu succes acest software. O dată cu experienţa acumulată în această tehnologie inovatoare, cresc şi şansele de a găsi un post permanent şi de a avea perspective profesionale solide într-o astfel de companie. Cele mai bune cărţi le au specialiştii care pot dovedi că au deja experienţă în utilizarea instrumentelor de proiectare şi design. Se caută din ce în ce mai mult dezvoltatori şi utilizatori de CAD, care sunt familiarizaţi cu sistemul CAD lider de piaţă şi anume CATIA V5.

Ca răspuns la acest succes, CATIA V6 pregăteşte acum, în epoca globalizării, drumul pentru proiectarea inovatoare şi colaborarea multidisciplinară. Programul V6 PLM Academy combină o serie de soluţii software integrate, care au avut succes la nivel mondial: CATIA pentru proiectarea produselor, DELMIA pentru producţia digitală, SIMULIA pentru simularea realistă şi ENOVIA pentru comunicarea şi inovaţia continuă.

CENIT şi Dassault Systèmes sprijină studenţii, dar şi instituţiile de învăţământ în ansamblul lor să îşi califice personalul tehnic:

  • Licenţe CATIA V5 / CATIA V6 la preţuri avantajoase cu Academia – programul companiei Dassault Systèmes pentru facultăţi;
  • Programe de training atractive cu aCAdemiX – paşaportul de training CENIT pentru pregătire profesională şi cercetare.
    • În cadrul programului "Academia" al companiei Dassault, CATIA V5 şi CATIA V6 sunt disponibile pentru toate instituţiile de învăţământ în condiţii foarte avantajoase. Cu ajutorul acestor programe, instituţiile de învăţământ şi facultăţile devin capabile să formeze inginerii şi tehnicienii de mâine, familiarizându-i de pe acum cu cea mai avansată tehnologie CAD, în versiunea ei cea mai actuală.

      În plus, studenţii pot închiria la preţuri avantajoase propria lor licenţă CATIA V5 pentru utilizare privată, la domiciliu. Condiţia pentru aceasta este să fie înmatriculaţi la o facultate care ia parte la programul de licenţe al companiei Dassault Systèmes. Detalii http://academy.3ds.com/software/ .

      Pentru CATIA V6 nu există licenţe pentru studenţi. În ciuda acestui fapt – în măsura în care facultatea îndeplineşte condiţiile necesare pentru sistem şi programa facultăţii include acest conţinut – fiecare student poate obţine propria licenţă CATIA V6 pentru computerul personal.

    • În cadrul programului Academia al companiei Dassault Systèmes sunt disponibile două configuraţii de licenţă pentru CATIA V5 pentru formare profesională și cercetare:

      • Configuraţia ED2-EDU corespunde platformei complete CAD/CAM/CAE, care poate fi utilizată în universitate, şcoală sau orice instituţie de învăţământ, la toate nivelurile. Aceasta permite acces complet la toate domeniile de utilizare CATIA V5 ale platformei P2, cu peste 120 de produse;
      • Configuraţia DIC-EDU este un pachet pentru începători, cu preţuri avantajoase, pentru laboratorul CAD. Astfel, domeniile de utilizare CATIA V5 sunt acoperite cu aproape 30 de produse individuale;
      • V6 PLM ”Discover” - o platformă inter-disciplinară cu funcţionalităţi multiple. Mediul de învăţare inter-disciplinar combină o gamă largă de software-uri Dassault Systèmes PLM. Aceasta permite cooperarea, design-ul în context, proiectarea optimizată şi multe alte metode impuse de industrie;
      • Modulele ”V6 Master şi Advance” - specializare la cerere. Modulele se adresează tuturor nivelurilor, mai ales profilurilor de cerinţe specializate. Pachetele V6 Master şi Advance extind PLM Discover la anumite domenii de utilizare selectate, deschizând perspective suplimentare pentru pregătirea profesională inovatoare. Acest lucru se referă, între altele, la posibilitatea de a crea o aplicaţie PLM proprie şi de a o împărtăşi studenţilor.

      Configuraţiile de licenţe sunt, în ambele cazuri, o combinaţie dintre licenţă, documentaţie online şi cursuri de training online "User Companion", care pun la dispoziţie un material excepţional, atât pentru cursurile universitare, cât şi pentru studiu individual.

      Pentru mai multe informaţii şi pentru un acces rapid la programul de licenţe al companiei Dassault Systèmes, vă rugăm să completaţi formularul online de mai jos.

      • Specializarea studenţilor dvs. în CATIA V5, respectiv CATIA V6, deja din timpul facultăţii;
      • Familiarizare cu cel mai important sistem CAD în sectorul industriei auto, industriei aerospaţiale şi high-tech;
      • Creşterea şanselor absolvenţilor dvs. de a obţine un loc de muncă în branşe înalt tehnologizate şi dinamice;
      • Facilitarea accesului studenţilor şi cercetătorilor dvs. la proiecte de dezvoltare în industrie.
    • O instituţie de învăţământ care doreşte să participe la programul de licenţe descris mai sus trebuie să semneze Academic Institution License Agreement (AILA), declarându-se astfel, de acord cu termenii şi condiţiile de utilizare impuse de Dassault Systèmes. În cadrul acestui acord, accentul se pune mai ales, pe utilizarea pur ştiinţifică şi non-comercială a licenţelor. Ca o funcţie de control, CATIA V5 marchează orice document întocmit sau editat cu licenţele educaţionale cu un semn special care se menţine în toate operaţiile efectuate în fişier, cum sunt "Copy&Paste" sau "Save As". Atunci când un asemenea document este deschis cu o licenţă CATIA comercială, apare o fereastră cu un mesaj de avertizare corespunzător. În cadrul CATIA V6, există o separare de sistem între licenţele academice şi comerciale, aşa încât, o componentă produsă cu o licenţă educaţională nu poate fi deschisă cu o licenţă comercială şi invers. Un student care doreşte să solicite licenţe CATIA V5 prin intermediul facultăţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

      • Facultatea este utilizator licenţiat în cadrul programului de licenţe al companiei Dassault Systèmes;
      • Studentul este înscris la una dintre specializările facultăţii;
      • Studentul trăieşte într-una dintre ţările autorizate;
      • Studentul a semnat Academic Student License Agreement.